Retur

Retur și dreptul de retragere din contract

La VETRO DESIGN ne dorim ca produsele comandate să corespundă așteptărilor dumneavoastră. Dacă sunteți consumator și ați achiziționat produse prin intermediul magazinului online vetro.ro, beneficiați de dreptul legal de retragere din contract, în condițiile prezentate mai jos.

Prezenta politică este întocmită în conformitate cu legislația aplicabilă privind protecția consumatorilor, în special O.U.G. nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii și O.U.G. nr. 140/2021 privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri, în formele în vigoare.

  1. Cine beneficiază de dreptul de retragere

Dreptul legal de retragere se aplică consumatorilor, respectiv persoanelor fizice care încheie contractul în calitate de consumator, în condițiile prevăzute de lege.

Persoanele juridice, precum și persoanele fizice care achiziționează produsele în cadrul activității lor comerciale, profesionale sau independente nu beneficiază de dreptul legal de retragere prevăzut de O.U.G. nr. 34/2014.

Pentru acestea, eventualele retururi pot fi acceptate de VETRO DESIGN numai în cazuri justificate și cu acordul prealabil al societății, în condițiile comunicate pentru fiecare situație în parte.

  1. Termenul de retragere

Consumatorul are dreptul să se retragă din contract, fără a fi necesară justificarea deciziei, în termen de 14 zile calendaristice.

Pentru contractele de vânzare, termenul se calculează, de regulă, din ziua în care consumatorul sau o persoană terță indicată de acesta, alta decât transportatorul, intră în posesia fizică a produsului.

În cazul unei singure comenzi care cuprinde mai multe produse livrate separat, termenul se calculează de la data primirii ultimului produs.

În cazul unui produs livrat în mai multe loturi sau piese, termenul se calculează de la data primirii ultimului lot sau a ultimei piese.

Este suficient ca informarea privind exercitarea dreptului de retragere să fie transmisă înainte de expirarea termenului legal.

 

  1. Cum solicitați returul

Pentru exercitarea dreptului de retragere:

  1. Ne puteti comunica decizia dumneavoastră de retragere printr-o declarație neechivocă, transmisă prin e-mail la contact@vetro.ro.
  2. Pentru simplificarea procesării returului, puteti accesa aici FORMULARUL DE RETRAGERE DIN CONTRACT . Utilizarea formularului facilitează identificarea comenzii și procesarea returului.
  3. Produsele se ambalează corespunzător, astfel încât să fie protejate pe durata transportului. Vă recomandăm să includeți în colet copie document achizitie și/sau informații care permit identificarea rapidă a comenzii.
  4. Produsele trebuie expediate fără întârzieri nejustificate și, în orice caz, în cel mult 14 zile de la data la care ne-ați comunicat decizia de retragere.

 

Adresa pentru retur

VETRO DESIGN SRL
Str. Soldat Constantin Drăgan nr. 20
Sector 3, București

Produsele pot fi expediate prin curier sau pot fi predate la depozitul nostru, conform programului și condițiilor comunicate de VETRO DESIGN.

 

Nu expediați colete cu plata ramburs. Coletele expediate cu ramburs nu pot fi recepționate ca modalitate de restituire a contravalorii produselor.

Pentru siguranța expedierii, vă recomandăm utilizarea unui serviciu de transport care permite urmărirea coletului și păstrarea dovezii de expediere până la finalizarea returului.

  1. Costul transportului pentru retur

În cazul exercitării dreptului de retragere, costurile directe aferente returnării produselor sunt suportate de consumator, în condițiile legii, dacă VETRO DESIGN nu comunică în mod expres că suportă aceste costuri.

În cazul în care solicitați înlocuirea unui produs din alte motive decât neconformitatea acestuia, pot exista costuri de transport aferente noii expedieri, care vă vor fi comunicate înainte de procesarea solicitării.

Această prevedere nu limitează drepturile consumatorului în cazul unui produs neconform.

 

  1. Rambursarea sumelor

În cazul unei retrageri valabil exercitate, VETRO DESIGN rambursează sumele primite de la consumator pentru produsele care fac obiectul retragerii, inclusiv, după caz, costul livrării standard aferent acestora.

Rambursarea se efectuează fără întârzieri nejustificate și, în orice caz, în cel mult 14 zile de la data la care VETRO DESIGN este informat cu privire la decizia consumatorului de retragere din contract.

VETRO DESIGN poate însă amâna rambursarea până la data recepționării produselor returnate.

Nu se rambursează costurile suplimentare rezultate din alegerea de către consumator a unei modalități de livrare mai costisitoare decât cea mai ieftină modalitate de livrare standard oferită de VETRO DESIGN.

Rambursarea se efectuează, de regulă, folosind aceeași modalitate de plată utilizată pentru tranzacția inițială, cu excepția situației în care consumatorul este de acord în mod expres cu o altă modalitate și cu condiția ca rambursarea să nu genereze costuri suplimentare pentru acesta.

Pentru comenzile achitate online cu cardul, suma se restituie prin intermediul metodei de plată utilizate la efectuarea tranzacției.

Pentru comenzile achitate ramburs sau prin transfer bancar/ordin de plată, rambursarea poate fi efectuată prin virament bancar în contul comunicat de consumator.

 

  1. Starea produselor returnate

Consumatorul are dreptul să examineze produsul într-o manieră similară celei în care ar putea face acest lucru într-un magazin fizic, pentru a-i determina natura, caracteristicile și funcționarea.

Consumatorul este responsabil numai pentru diminuarea valorii produselor rezultată din manipularea acestora într-un mod care depășește ceea ce este necesar pentru stabilirea naturii, caracteristicilor și funcționării produselor, în condițiile legii.

În cazul constatării unei diminuări a valorii produsului, VETRO DESIGN poate diminua în mod corespunzător suma rambursată, în măsura permisă de lege și pe baza situației concrete a produsului returnat.

VETRO DESIGN trebuie să poată justifica diminuarea valorii produsului.

Pentru procesarea rapidă a returului, recomandăm returnarea produsului împreună cu accesoriile, componentele și documentele cu care acesta a fost livrat și, dacă este posibil, în ambalajul original.

Lipsa sau deteriorarea ambalajului original nu determină automat pierderea dreptului legal de retragere, însă deteriorarea produsului, lipsa unor componente sau utilizarea acestuia peste limita necesară verificării pot conduce, după caz, la diminuarea valorii rambursate.

Dacă produsul a fost livrat împreună cu un produs-cadou condiționat de achiziție, acesta trebuie restituit împreună cu produsul principal. În caz contrar, valoarea acestuia poate fi luată în calcul la stabilirea sumei ce urmează a fi rambursată, în condițiile aplicabile promoției.

  1. Produse exceptate de la dreptul de retragere

Conform art. 16 din O.U.G. nr. 34/2014, dreptul de retragere nu se aplică în anumite situații prevăzute expres de lege.

Pentru produsele comercializate de VETRO DESIGN, pot fi relevante în special următoarele excepții:

  • produse confecționate după specificațiile prezentate de consumator sau personalizate în mod clar;
  • produse sigilate care, din motive de protecție a sănătății sau din motive de igienă, nu pot fi returnate după ce au fost desigilate de consumator;
  • alte produse care se încadrează într-una dintre excepțiile prevăzute expres de art. 16 din O.U.G. nr. 34/2014.

Țesături și materiale tăiate la dimensiunea solicitată

Țesăturile și alte materiale comercializate la metru liniar, tăiate din balot la lungimea solicitată expres de client, sunt produse pregătite potrivit specificațiilor individuale ale clientului.

În măsura în care acestea se încadrează în categoria bunurilor realizate conform specificațiilor consumatorului, potrivit art. 16 din O.U.G. nr. 34/2014, nu beneficiază de dreptul legal de retragere.

Această excepție nu afectează drepturile consumatorului în cazul în care produsul livrat este neconform, defect sau nu corespunde comenzii.

Produse de igienă

Produsele sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecție a sănătății sau de igienă sunt exceptate de la dreptul de retragere dacă au fost desigilate de consumator, în condițiile prevăzute de lege.

Excepția nu se aplică automat oricărui produs care a fost desigilat, ci numai produselor care îndeplinesc condițiile legale pentru această categorie.

  1. Produse electrice și electronice

În cazul produselor electrice sau electronice pentru care dreptul de retragere este aplicabil, simpla desigilare sau testare necesară pentru determinarea naturii, caracteristicilor și funcționării produsului nu conduce automat la pierderea dreptului de retragere.

Consumatorul poate răspunde însă pentru eventuala diminuare a valorii produsului dacă acesta a fost utilizat într-o măsură mai mare decât cea necesară pentru verificarea sa.

Produsele returnate trebuie curățate corespunzător atunci când natura și utilizarea acestora impun acest lucru.

Pentru produsele care, prin natura lor, sunt sigilate din motive de protecție a sănătății sau igienă, se aplică excepțiile prevăzute de lege.

  1. Produse defecte sau neconforme

Dreptul de retragere în 14 zile nu trebuie confundat cu garanția legală de conformitate.

În cazul în care produsul este defect, nu corespunde descrierii, caracteristicilor convenite sau prezintă o altă neconformitate, consumatorul beneficiază de drepturile prevăzute de O.U.G. nr. 140/2021 privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri.

În condițiile prevăzute de lege, consumatorul poate beneficia, după caz, de aducerea bunului în conformitate prin reparație sau înlocuire, reducerea proporțională a prețului ori încetarea contractului.

Garanția legală de conformitate pentru bunuri are o durată minimă de 2 ani de la livrare, în condițiile și cu excepțiile prevăzute de legislația aplicabilă.

Exercitarea drepturilor privind neconformitatea produselor nu poate fi condiționată de politica comercială de retur aplicabilă produselor fără defecte.

  1. Situații care nu sunt acoperite de garanție

Fără a afecta drepturile consumatorului prevăzute de legislația privind garanția legală de conformitate, garanția nu acoperă deteriorările care nu reprezintă o neconformitate existentă la momentul relevant potrivit legii și care au fost provocate, de exemplu, de:

  • utilizarea necorespunzătoare a produsului;
  • accidente, lovituri, șocuri mecanice sau electrice;
  • expunerea produsului la condiții de mediu necorespunzătoare;
  • utilizarea în condiții care nu respectă specificațiile tehnice ale produsului;
  • nerespectarea instrucțiunilor de utilizare, montaj sau instalare;
  • utilizarea unor accesorii, surse de alimentare sau componente incompatibile, atunci când acestea au cauzat deteriorarea;
  • intervenții, modificări sau reparații neautorizate care au cauzat defectarea produsului;
  • uzura normală rezultată din utilizarea produsului, atunci când aceasta nu reprezintă o lipsă de conformitate potrivit legii.

Aceste situații se analizează în funcție de natura produsului, cauza defecțiunii și prevederile legale aplicabile.

  1. Baza legală

Prezenta politică are în vedere, în principal:

O.U.G. nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv dispozițiile privind:

  • informarea consumatorilor;
  • dreptul de retragere;
  • modalitatea de exercitare a dreptului de retragere;
  • obligațiile profesionistului în cazul retragerii;
  • obligațiile consumatorului;
  • excepțiile de la dreptul de retragere.

O.U.G. nr. 140/2021 privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri, cu modificările și completările ulterioare, pentru garanția legală de conformitate și remediile disponibile consumatorului în cazul neconformității bunurilor.

Politica a fost actualizată ținând cont și de modificările legislative introduse în anul 2026 în materia drepturilor consumatorilor.

Pentru informații suplimentare privind comenzile, livrarea, plata, garanțiile și raporturile contractuale, consultați și pagina Termeni și condiții a site-ului vetro.ro.